«Predator» Paolo Guerrero nu se predă

26 iunie 2015 22:42   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naţionala din Peru a intrat în careul de aşi al fotbalului sud-american datorită veteranului de 31 de ani Paolo Guerrero. Fostul jucător al lui Bayern ne-a arătat de ce e poreclit „Predator”.

În perioada 2004-2012, Guerrero a jucat la cel mai înalt nivel în Europa, la echipe precum Bayern München sau Hamburg. Vârful peruan s-a retras apoi în Brazilia, la Corinthians, mulţi considerându-l un fotbalist terminat. „Predator” Guerrero şi-a respectat însă porecla şi a ţinut să demonstreze contrariul cu prestaţia sa din sfertul de finală Peru – Bolivia (3-1) de la Copa America. Paolo a dat toate cele trei goluri ale peruanilor, performanţă unică în istoria fazelor eliminatorii ale competiţiei sud-americane. Astfel, la fel ca la precedenta ediţie, din 2011, Peru s-a strecurat printre cele mai bune patru naţionale de la Copa America, urmând să întâlnească în semifinale gazdele din Chile.

Iubita l-a susţinut din tribune

Paolo Guerrero a găsit momentul ideal pentru a ieşi în evidenţă la Copa America. Astfel, pe lângă faptul că şi-a dus dus la extaz compatrioţii, „Predator” a făcut spectacol sub ochii proaspetei sale iubite, Alondra Garcia Miro. Frumoasa sud-americancă l-a susţinut pe Paolo din tribune, purtând pe ea un tricou al naţionalei cu numărul 9, cel purtat de obicei de Guerrero.

Mai multe