Premiera Barcelonei!

30 mai 2014 23:05   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După victoria cu 4-0 contra celor de la Levante, Barcelona s-a distanţat la 11 puncte de marea rivală Real Madrid, făcându-i pe spanioli să vorbească despre un campionat deja încheiat.

Meciul de duminică seară va rămâne însă în istorie pentru felul în care a arătat echipa Barcei între minutele 14 şi 75. Schimbarea brazilianului Dani Alves (accidentat) cu Montoya a făcut ca 11-le catalan să fie produs sută la sută în propria pepinieră, La Masia. Valdes, Montoya, Puyol, Pique, Alba, Xavi, Busquets, Iniesta, Messi, Pedro şi Fabregas s-au format ca fotbalişti la celebra academie, chiar dacă ulterior unii dintre ei au mai trecut şi pe la alte cluburi.

Ca o completare, întreg staff-ul tehnic al Barcelonei, în frunte cu Tito Vilanova, e compus din tehnicieni care au învăţat meserie la grupele de copii şi juniori.

«La Masia» are şase şcoli de fotbal

„La Masia", aşa cum e denumită Academia Barcelonei, a fost organizată în 1979 la ideea lui Cruyff, care a copiat modelul Academiei de la Ajax;Academia găzduieşte doar 60 de jucători, restul trebuie să-şi asigure singuri cazarea;În fiecare an, peste 1.000 de copii cu vârste între 6 şi 8 ani sunt testaţi la un trial. Dintre ei, doar 200 sunt selectaţi;Costul anual de întreţinere a Academiei e de 5 milioane de euro;Vârsta minimă a juniorilor de la „La Masia" e de 6 ani;Academia are 40 de scouteri: 15 în Catalunia, 15 în restul Spaniei şi 10 în restul lumii;„La Masia" are cinci şcoli de fotbal în Mexic şi una în Egipt;Toţi antrenorii de la echipele de juniori sunt foşti fotbalişti profesionişti; „La Masia" este singura Academie din lume care a dat primii trei jucători într-un clasament anual al Balonului de Aur: Messi, Xavi şi Iniesta în 2010.

Mai multe