"Prinţul" Adrian Cristea, interzis în fotbal
Adrian Cristea, una dintre speranţele fotbalului românesc în urmă cu ceva ani, va privi fotbalul doar ca spectator o perioadă.
Mijlocaşul aflat acum la Chiajna a ajuns cu litigiile cu cei din Ghencea până la TAS, s-a înţeles în cele din urmă cu oficialii clubului roş-albastru, dar nu a respectat toate cerinţele şi Comisia de Disciplină a FRF l-a sancţionat.
“Prinţul” Cristea joacă din septembrie anul trecut la Chiajna, dar de vineri (31 iulie), când echipa sa va evolua împotriva Petrolului, nu va mai avea voie să intre pe teren. Totul e cauzat de trecutul său stelist. Şefii au vrut să-i rezilieze contractul, el a cerut restanţe salariale, plus prima de participare în competiţiile europene, în total 120.000 de euro. S-a ajuns la comisiile Federaţiei şi apoi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Aici, părţile s-au împăcat, dar Cristea trebuia să renunţe la toate procesele cu echipa din Ghencea. Şi-a asumat responsabilitatea, însă nu a respectat înţelegerea şi acum existând un dosar deschis în instanţele civile contra steliştilor.
În acest caz, conducătorii formaţiei campioane au sesizat comisiile FRF, pentru încălcarea hotărârii TAS, iar federalii i-au interzis mijlocaşului să mai joace până când îşi va retrage acţiunea civilă contra Stelei. “Cristea Adrian este sancţionat cu măsura interzicerii oricăror activităţi legate de fotbal până la executarea integrală a obligaţiei stabilite prin decizia TAS”, au motivat membrii Comisiei de Disciplină.