Probleme pentru Viitorul lui Hagi: al optulea meci la rând fără victorie
12 februarie 2021 22:17
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Viitorul Constanța trece prin cea mai grea perioadă din ultimii 10 ani: echipa lui Gică Hagi a suferit o nouă înfrângere și a ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie.
FC Argeș s-a impus cu scorul de 1-0 în fața Viitorului, prin golul marcat cu pieptul de Turda, în minutul 71, la o mare greșeală de apărare a constănțenilor. A fost unicul gol al unui meci care a adus piteștenilor al nouălea meci consecutiv fără înfrângere. Piteștenii sunt, de altfel, marea revelație a returului și singura formație neînvinsă în 2021 din Liga 1.
După acest meci, piteștenii au urcat pe locul 10, iar Viitorul a coborât pe locul 11.