Prodanca a mutat echipa la Buzău!

30 august 2012 15:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fierb apele la Cluj! Preşedintele clubului Universitatea, Anamaria Prodan, a făcut ieri un anuţ şoc: mută echipa la Buzău!

După mai bine de două luni în care nu a primit nici un fel de sprjin din partea autorităţilor locale, Anamaria Prodan a decis să mute echipa de pe unul dintre cele mai moderne stadioane din ţară, Cluj Arena.

Dacă iniţial cele mai bune variante păreau a fi Bistriţa sau Craiova se pare că oficialii clubulurilor nu s-au înţeles din cauza fanilor care nu au fost deloc de acord cu această intenţie.

Chiar dacă nu şi-ar fi dorit să facă această schimbare, sexy impresara AnaMaria Prodan a găsit cea mai bună soluţie pentru echipa pe care o patroneză: Universitatea va folosi stadionul din Buzău cu titlu gratuit, până la sfărşitul sezonului, urmând ca banii încasaţi din vânzarea biletelor să fie împărţiţi cu Clubul Sportiv din localitate!

„Ei au crezut că glumesc, dar am făcut-o şi p-asta! Am semnat un contract valabil până la sfârşitul campionatului cu autorităţile locale şi clubul din Buzău. Nu mi-am dorit să plec dar nu mai puteam să mă milogesc pe la uşi. În prima zi mi-au promis multe, însă n-am primit nimic!" ne-a declarat ea. A dat şi exemplul cheltuielilor pe care trebuia să le suporte la Cluj: în jur de 100 de mii de euro. În schimb, la Buzău, totul ar fi gratis, ba mai mult, oficialităţile locale încearcă să le asigure şi cazarea gratuită.

Formaţia clujeană va susţine prima partidă în Crâng la 15 septembrie într-un meci oficial cu Astra, însă până atunci este de aşteptat ca fanii să organizeze câteva mitinguri de protest.

Lasă un superstadion pentru unul de 18.000 de locuri

Cluj Arena este unul dintre cele mai frumoase stadioane din România. Are o capacitate de 30.335 de locuri, suprafaţa de joc fiind prevăzută cu un sistem de drenaj principal, transversal, din 10 în 10 metri, şi cu un sistem de drenaj secundar, longitudinal.

De asemenea, gazonul are un sistem de irigaţii complet automatizat, identic cu cel folosit la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Faţă de Cluj Arena, stadionul din Crâng este cotat la 2 stele (categoria a II-a), având o capacitate de doar 18.000 mii de locuri, fiind dotat cu instalaţie de nocturnă şi sistem de supraveghere video. Lunar, la Cluj, terenul de antrenament costa 7.000 de euro, două meciuri pe teren propriu 45.000 de euro, cantonamentul dinaintea meciurilor alte 10.000 de lei, utilităţile 1.500 de euro plus masa jucătorilor 5.000 de euro.

Toate acestea sunt gratis pe stadionul din Buzău.

Mai multe