Pușcaș a marcat primul gol pentru Reading
Atacantul român George Pușcaș a reușit să marcheze primul gol pentru noua sa echipă, Reading.
Golgheterul României la turneul final al Campionatului European de tineret a fost eroul formației din Championship în Cupa Ligii Angliei. El a marcat, în minutul 64, golul de 1-1 în partida cu formția din liga a treia, Wycombe, după care, la loviturile de departajare, a transformat cu siguranță primul penalty. În cele din urmă, Reading s-a calificat în turul următor, aceasta fiind prima victorie a echipei în acest sezon, început cu două înfrângeri în primele două etape ale Championship. În ceea ce-l privește, Pușcaș a debutat la noua sa formație în etapa din weekend-ul trecut, chiar a doua zi duă ce fusese prezentat oficial. El a intrat pe teren după pauză și și-a trecut în cont o bară, în înfrângerea, 1-2, cu Hull City.