Puyol e blestemat!
Carles Puyol are parte de un an de coşmar. Stâlpul defensiv al Barcelonei a ratat Euro 2012 din cauza unei accidentări, iar startul noii stagiuni a fost marcat de alte probleme medicale, inclusiv o fractură de pomete.
Seria de ghinioane pare însă interminabilă pentru Puyol. Întors în primul 11 al catalanilor, fundaşul a trecut pe lângă o accidentare extrem de gravă în minutul 76 al partidei de la Lisabona, cu Benfica (scor 2-0 pentru Barca), din Liga Campionilor.
La un banal corner, Puyol a sărit la cap, dar a aterizat într-o poziţie ciudată, cu mâna stângă prinsă sub corp. Scenele de pe stadionul "Da Luz", cu ceilalţi jucători punându-şi mâinile în cap, anunţau ceva grav.
Până la urmă, n-a fost să fie decât o luxaţie a cotului, fără afectarea oasului, astfel că perioada de absenţă este estimată la maximum două luni. "Le mulţumesc celor care m-au tratat în Portugalia. Mă întorc în curând!", a ţinut să declare Puyol, care îşi va continua recuperarea la domiciliu.
Din păcate, căpitanul Barcelonei va rata marele derby de duminică împotriva celor de la Real Madrid.