Răchită: «Daum credea că Latovlevici e sârb!»

12 iulie 2017 20:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Christoph Daum e o mare dezamăgire pentru români, antrenorul german nereuşind să schimbe în bine faţa naţionalei noastre. Rezultatele întârzie, iar contestatarii săi simt momentul prăzii sângerânde şi încearcă să-i grăbească sfârşitul! Reproşurile curg, iar unele sunt pe cât de grave, pe atât de ridicole!

Tehnicianul în vârstă de 63 de ani ştia puţine despre România ca ţară şi aproape nimic despre fotbalul nostru înainte de numirea lui ca selecţioner, din vara anului trecut. Totuşi, cu o armată de oameni bine plătiţi în staff, era de aşteptat ca Daum să se pună la punct măcar cu lucrurile de bază! Totuşi, se pare că n-a reuşit, iar startul preliminariilor pentru Mondialul din Rusia, care a coincis cu debutul său pe banca României, l-a prins într-un mare offside. Practic, neamţului i se impută că la meciul cu Muntenegru, de la Cluj, a pierdut un jucător pentru că avea impresia că e de altă naţionalitate.

Incredibila dezvăluire îi aparţine lui Valeriu Răchită, secundul fostului selecţioner, Victor Piţurcă, acesta garantând pentru informaţia aflată din interiorul Federaţiei. „Cum poţi să aduci un antrenor care nu cunoaşte nimic din ceea ce înseamnă fotbalul românesc? Preşedintele FRF a văzut schimbarea de atitudine şi de discurs din ultima perioadă, şi-a dat seama că a fost o greşeală şi se gândeşte deja la un nou selecţioner. Dar de ce să nu-l schimbăm pe Daum acum? Nu există nici o soluţie mai slabă decât el. Am aflat că nici nu ştia că Latovlevici e român. După nume, credea că e sârb. De aceea l-a uitat cu Muntenegru, iar apoi l-a chemat la toate acţiunile naţionalei”, a declarat Răchită.

Mai multe