Răchită râde de discursul lui Gabi Enache: "E ca şi cum l-am fi pus pe Claudiu Răducanu"

27 noiembrie 2017 18:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Înaintea meciul cu Astra, fcsb-istul Gabi Enache le-a ţinut colegilor un discurs menit să-i motiveze. Dar, roş-albaştrii au pierdut cu 2-0, iar Enache a fost cel mai slab de pe teren.

"Băieți, ascultați-mă puțin! Nimic nu este întâmplător în viața asta! Să îmbrăcăm tricoul acestei echipe este un lucru foarte mare, nu e o coincidență! În seara asta trebuie să fim o echipă mare, mare! Unu, doi, trei, și: victorie! victorie! victorie!", le-a spus Gabi Enache colegilor.

Fostul jucător al FCSB, Vivi Răchită, s-a amuzat pe seama lui Enache. "Am văzut că s-au strâns băieții la mijlocul terenului și «lupul alfa» Pintilii râdea de un puișor care încerca să motiveze echipa pentru a câștiga contra Astrei. Zicea ceva de genul că «nu e nimic întâmplător în viață că purtăm acest tricou». Eu îi spun că este întâmplător că mulți dintre acei băieți care erau la mijlocul terenului poartă acel tricou și se cred fotbaliști. Era caterincă, așa cum spun jucătorii, și, dacă ne uităm la Pintilii cum râde, chiar caterincă a fost! Cum era dacă ne gândeam noi, în perioada în care jucam, să îl punem pe Claudiu Răducanu să ne motiveze înainte de meci cu un eseu despre Nichita Stănescu", a spus Răchită la Pro X.

Mai multe