Rădoi, desfiinţat de Iancu
Gabi Iancu, 21 de ani, evoluează sub formă de împrumut la turcii de la Karabukspor, ajuns aici după ce fostul antrenor de la Steaua, Mirel Rădoi, l-a exclus din lot. La patru luni de la despărţirea de clubul din Ghencea, el a explicat motivele separării.
Iancu s-a întors acasă pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă şi cum finul lui Gigi Becali nu mai e pe banca tehnică a campioanei, a prins curaj şi a povestit relaţia rece pe care o avea cu antrenorul. „Nu e un pas înapoi transferul în Turcia. Dacă rămâneam la Steaua, nu mai jucam pentru că nu m-au plăcut anumite persoane. Nu avea rost. Când nu te vrea cineva, te duci în altă parte”, a spus fotbalistul la Digi Sport.
Apoi, a continuat: „Moral stau mult mai bine acum. Am vrut să plec, chiar dacă a fost în ultima zi...nu mi-a zis du-te şi caută-ţi altă echipă. Nu a fost o ceartă cu Mirel, dar aşa s-a decis. Dacă stăteam acolo, nu intram pe teren!”. În august, când mijlocaşul a fost îndepărtat, Gigi Becali a anunţat că motivul oficial al înstrăinării este atitudinea jucătorului: „Mi-a zis Rădoi că Iancu a vociferat la antrenamente şi atunci l-a trimis să se pregătească separat”. Totuşi, o dată cu sosirea lui Reghe ca tenician, tânărul de 21 de ani ar putea îmbrăca din nou tricoul „militarilor”, împrumutul la Karabukspor fiind până în vara lui 2016. „Mă gândesc dacă lumea de acolo mă vrea, fiindcă eu de mic am dorit să joc la Steaua, dar momentan sunt în Turcia şi ajut clubul să promoveze”, a încheiat Iancu, care a jucat puţin în ultimul timp fiind nerefăcut după o accidentare mai veche.