Rafinha era să moară pe teren

5 februarie 2017 21:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fotbaliştii sunt invidiaţi pentru banii pe care îi câştigă şi pentru faima de care se bucură, cu toţii dorindu-ne să fim în locul lor. Ei bine, nu chiar tot timpul!

Toate avantajele lor par obţinute uşor, dar cam subestimăm riscurile. Şi fotbalul e o meserie, şi încă una foarte grea. Sâmbătă, pe Camp Nou din Barcelona, catalanii au primit vizita lui Athletic Bilbao şi meciul părea să nu mai ofere nimic palpitant în a doua repriză, începută de la 2-0 pentru gazde. A venit însă minutul 52, când o minge centrată în careu de un jucător basc a fost urmărită atât de Rafihna, cât şi de Ter Stegen. Neamţul a ieşit din poartă pentru a boxa şi n-a mai ţinut cont de nimic. Ca un boldozer a intrat într-un grup de jucători din care făcea parte şi colegul său, lovindu-l pe acesta cu genunchiul în frunte. Rafinha a rămas pe gazon plin de sânge şi a fost schimbat cu Rakitic. La spital s-a dovedit că e vorba doar de o arcadă spartă, dar medicii i-au spus că a fost la câţiva centimetri distanţă de moarte. În aceeaşi zi, dar la Londra, în derby-ul dintre Chelsea şi Arsenal, Marcos Alonso l-a lovit cu cotul în cap pe Bellerin, iar acesta a părăsit terenul pe targă. La final, Arsene Wenger a spus că jucătorul lui Arsenal nu ştia nici cât era scorul când a fost schimbat.

Mai multe