Ramadanul i-a leşinat pe Mane şi Salah. Musulmanii lui Liverpool n-au mâncat de 10 zile
Jurgen Klopp are o mare problemă înaintea meciului de mâine seară, doi dintre cei mai importanţi jucători ai săi refuzând să mănânce în ultimele 10 zile.
Mohamed Salah şi Sadio Mane sunt musulmani şi păstrează cu sfinţenie Ramadanul, postul care le interzice să mănânce până la apusul soarelui. Staff-ul lui Liverpool a încercat să-i convingă să renunţe temporar, dar ambii au refuzat pentru că sunt foarte credincioşi. Se vede asta şi din modul în care îl slăvesc pe Alah după golurile din Premier League. Totuşi, cei doi au dat asigurări că postul nu le va afecta prestaţia, că au mai trecut prin asta şi vor fi la capacitate maximă împotriva lui Real Madrid. Şi spaniolii au doi musulmani în lot, ambii francezi de origine algeriană, Karim Benzema şi Zinedine Zidane. Niciunul dintre cei doi nu e însă practicant de nivelul lui Salah sau Mane şi oricum ar conta asta mai puţin. Cel mai probabil Benzema va fi rezervă în finală, iar tehnicianul nu va consuma decât probabil ceva energie la nivel cerebral.
Altfel, Mane a făcut un gest imens înainte de finală, el trimiţând 300 de tricouri ale lui Liverpool în satul natal din Senegal, pentru ca toată lumea să-i susţină pe "Cormorani" cum se cuvine.