Rapid a strâns 25.000 de lei din donaţiile suporterilor. Vezi cum poţi ajuta şi tu clubul din Giuleşti!

3 iunie 2014 12:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adrian Zamfir a cedat acţiunile Rapidului către patru suporteri, care n-au bani, dar au idei. Pentru că taxa de înscriere a memoriului la TAS costă câteva mii de euro şi în club nu există această sumă, băieţii s-au întors tot către fani.

Astfel, de câteva zile un cont bancar a fost deschis pentru ca orice rapidist să poată dona cât consideră, astfel încât să se strângă banii esenţiali procesului cu FRF din Elveţia. Datorită unei promovări extraordinare pe toate site-urile de socializare, până aseară în cont se strânseseră în jur de 25.000 de lei, o sumă destul de frumoasă. Unii fani care nu au bani şi-au vândut tricourile primite cadou de la diferiţi jucători ai Rapidului, astfel încât fenomenul a luat amploare. Cei patru suporteri-patroni vor ţine zilele următoare şi o confeirnţă de presă în care să justifice cu acte circuitul banilor, astfel încât să nu existe nicio suspiciune.

Doritorii pot în continuare să ajute Rapidul prin contul alăturat.

RO35EXIM101000014852RO01-EXIM Bank, S.C. FOTBAL CLUB RAPID S.A. cod fiscal 18536665.

Vezi un moment emoţionant cu rapidiştii pe Dolce Sport!

Mai multe