Rapid, fără mercenari în partida cu Oţelul
Rapid este la ananghie în acest moment şi în Giuleşti pare că a venit sfârşitul lumii. Este însă doar etapa a 19-a şi rapidiştii trebuie să joace în continuare, cu sau fără bani. Antrenorul Marian Rada trebuie să găsească un prim 11 şi 7 rezerve care să vrea să câştige meciul cu Oţelul.
Mai exact, deşi are 33 de jucători la dispoziţie, tehnicianul Rapidului vrea să-i lase pe dinafară la jocul de diseară pe cei 11 străini din lot. Marian Rada n-are nimic personal cu Teixeira, Duarte, Ilijoski şi restul străinilor, dar aceştia sunt cei mai afectaţi de cele patru luni de când nu şi-au luat banii şi pur şi simplu nu mai au motivaţie.
În locul lor, antrenorul va miza pe o echipă de români, şi ei supăraţi, dar singurii care pot fi consolaţi şi îmbărbătaţi cu o bătaie pe umăr şi singurii la care se poate apela afectiv. Străinii joacă pentru banii lor, pentru a-şi întreţine numeroasele familii din Brazilia sau Portugalia iar cum aceştia nu vin, niciunul nu mai are chef să pună osul pentru Rapid. Cu toţii şi-au luat deja bilete de avion pentru a pleca în vacanţă, în ţara lor natală şi nu le mai arde de aceste ultime două meciuri ale Rapidului.
Singura excepţie ar putea fi titularizarea muntenegreanului Bozovici, care e mai ataşat de club şi e oricum din alt aluat decât armata de vorbitori de portugheză. Rapidul de diseară ar putea arăta astfel: Albuţ în poartă, Alexandru Coman, Oros, Abrudan şi Bozovici în apărare, Roman, Grigore, Grigorie şi Herea la mijloc, Pancu şi Ioniţă în atac.
Oţelul Galaţi traversează o perioadă foarte proastă, a pierdut cu 3-0 pe teren propriu meciul cu CSMS Iaşi, dar vrea să ia punctele înapoi din Giuleşti.
„Am ratat trei puncte uriaşe acasă, dar le luăm înapoi de la Rapid. Vreau să profităm de haosul care e la ei acum. Am văzut că nu mai au nicio motivaţie şi mergem să câştigăm în Giuleşti", a afirmat antrenorul moldovenilor, Viorel Tănase. Oţelul n-a mai învins-o pe Rapid în Grant din septembrie 1996, când a fost 3-4.