Rapid începe anul cu victorie și redevine lider. Teja, „out” de la Metaloglobus?
Rapid a început anul cu o victorie, chiar dacă una la limită și încă previzibilă, dat fiind că a avut-o în fața sa pe codașa clasamentului, Metaloglobus București. Cert este că giuleștenii s-au impus cu 1-0, pe teren propriu, în etapa cu numărul XXII din Superliga României, revenind pe locul de lider, care îi consacrase, anul trecut, cel puțin până la meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova, de luni seară.
Prin reușita sa din minutul 79, Alexandru Dobre (27 de ani) se impune drept lider al clasamentului golgheterilor din campionat, ajungând la 12 goluri. „Ne așteptam să fie un meci greu, am vorbit și înainte de partidă că aceste jocuri sunt cele mai dificile, împotriva echipelor care nu au nimic de pierdut. Am intrat montați și mă bucur că am câștigat! La pauză, am analizat ce am făcut în prima repriză și ce trebuia să îmbunătățim. Mă bucur că am reușit să marchez și să obținem victoria! Dacă vrem să fim sus și să ne luptăm cu cele mai bune echipe din campionat, trebuie să fim mult mai buni. Mai sunt câteva etape și trebuie să terminăm cât mai sus. Am avut și un discurs, înainte de meci, am stabilit cu băieții că fiecare partidă trebuie tratată ca o finală și că trebuie să scoatem maximum din fiecare oportunitate. Știm că avem de îmbunătățit jocul, lucrăm la asta și sper să se vadă cât mai curând. Este un maraton Superliga! Astăzi, ești pe primul loc, mâine nu mai ești. Important este să ai un joc constant și bun, iar la final să ne îndeplinim obiectivele. Sper să obținem rezultate pozitive, pentru că victoriile îți dau o stare bună și te ajută să construiești din ce în ce mai mult”. După această victorie, Rapid încheie seara pe primul loc, cu 42 de puncte după 22 de etape, dar cu un meci în plus față de Universitatea Craiova, care se deplasează, astăzi, la Ploiești pentru duelul cu Petrolul.
Își demite Metaloglobus antrenorul venit abia în vară?
De cealaltă parte,
Metaloglobus rămâne pe ultimul loc, cu doar 11 puncte în 22 de dueluri. Cu
toate că avea de partea sa afirmațiile conducerii clubului, potrivit cărora se
bucura de încredere și răbdare, Mihai Teja (47 de ani) pare să aibă scaunul clătinat la
Metaloglobus, fiind în pericol de a fi demis. După fluierul final, tehnicianul
s-a prezentat foc și pară la declarații, acuzând conducerea pentru lipsă de
susținere și criticând faptul că nu are la dispoziție jucătorii de care are
nevoie. „Rămânem cu amărăciunea înfrângerii, indiferent, același coșmar, joci
bine, pierzi de fiecare dată, jucăm ca niciodată, pierdem ca întotdeauna. Nu
avem forță în atac, nu avem atacanți. Nu am forță în atac, nu ai cum să câștigi
meciuri, asta e din păcate, am inventat și fundași centrali. Dacă sunt în fața
dumneavoastră, eu îmi asum tot ce se întâmplă, cine altcineva...? Să întrebați
conducerea, eu încerc, băieții încearcă, au atitudine, determinare. Nu am ce să
le cer, băieții ăștia nu au făcut maximum, au făcut mai mult, sunt băieți extraordinari,
ei au promovat, chiar dacă suntem pe ultimul loc, îi felicit pentru parcurs. Nu
negociem cu nimeni, nu știm niciun atacant, nu avem nimic pe listă, nu știu ce
să zic”, „a tunat” tehnicianul. Teja se află la „cârma” echipei din vara lui
2025, răstimp în care a strâns 25 jocuri în toate competițiile - trei victorii,
șase remize, 16 înfrângeri.
Etapa următoare, Rapid se va duela cu UTA Arad, în deplasare, în vreme ce Metaloglobus va primi vizita lui FC Argeș.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!