Rapid, la trântă doar cu un român
Singurul fotbalist autohton care a avut onoarea să intre printre titulari a fost Panin.
Românii par a fi pe cale de „dispariţie" în trupa din Gruia. De altfel, şi la cele trei modificări care s-au efectuat pe durata meciului, a intrat un singur jucător cu buletin de România: Gabi Mureşan.
Patru portughezi (Beto, Cadu, N. Diogo, Camora), patru brazilieni (R. Garcia, Ronny, Bastos, Weldon), plus un argentinian (Peralta) şi un senegalez (Sougou) au fost „ardelenii" născuţi peste tot în lume.
Chiar dacă pare un scenariu trist pentru „recolta" de fotbalişti din ţară, tactica clujenilor a dat roade, întrucât formaţia lui Costa a plecat neînvinsă din Giuleşti, 1-1 cu Rapid. Ceea ce a şi fost obiectivul CFR-ului.
„Am jucat la egal pentru că Rapidul e o echipă bună, care se bate la titlu. Au revenit şi pe terenul lor, unde e foarte greu să câştigi", a spus căpitanul Cadu.