Rapid mai respiră până în decembrie?
Rapid a creat în primăvară un plan de reorganizare mizând pe nişte venituri din drepturile TV, care au dispărut odată cu retrogradarea echipei.
Noii patroni au încercat să lucreze pe documentele deja existente, dar adaptarea vechiului plan a dat greş. Astfel, Cristina Andronache, administratorul judiciar al clubului a decis că trebuie făcut unul nou, de la 0. Cum în noile condiţii, Rapid n-avea cu ce plan să se prezinte azi în faţa judecătorilor, giuleştenii au cerut o amânare de câteva luni, pentru a avea timp să facă rost de bani şi să redacteze un nou plan.
Cel mai probabil instanţa va aproba în cursul acestei zile cererea feroviarilor, care şi-au mai făcut rost de ceva timp pentru a pune la cale salvarea echipei. Astfel, Rapid este sigură că nu va intra în faliment până la finalul acestui tur de Liga a II-a, iar vişinii vor vedea meciuri ale formaţiei favorite cel puţin până la iarnă.
Trecerea timpului i-a avantajat pe rapidişti, care mai sunt acum datori cu patru milioane de euro, în loc de şase. Asta pentru că mulţi dintre creditori au renunţat la sumele pe care le mai aveau de primit. Alţii au dispărut pur şi simplu, cererile lot fiind respinse de tribunal. În prima categorie se află Fatih Taher şi Constantin Iacov, iar în a doua Corvinul Hunedoara.