Rapid, retrogradată forţat la vară?

11 mai 2013 17:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

„Am primit o adresă din partea Comisiei acum câteva minute în care ne comunică faptul că ne-au respins cererea de acordare a licenţei. Practic, din ce spun dânşii aici, s-a păstrat hotărârea instanţei de fond. Este o decizie nedreaptă, înseamnă că nu s-a înţeles nimic", a declarat preşedintele CA al Rapidului, Ion Taban.

Acesta a afirmat că decizia de a ataca hotărârea Comisiei de Apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va aparţine proprietarului clubului, George Copos.

"Următorul pas este TAS-ul. Vom discuta şi noi cu avocaţii, va fi o decizie a proprietarului clubului. La TAS se poate merge în următoarele 21 de zile. Dar este trist că un club ca Rapid stă la mâna unor oameni care nu înţeleg cum se corelează o lege a insolvenţei cu reglementările sportive privind acordarea licenţei", a mai afirmat Ion Taban.

Ieri, antrenorul principal al Rapidului, Marian Rada, şi-a exprimat dezamăgirea nu doar faţă Comisia de Licenţiere, dar şi faţă de conducătorii clubului, care nu au putut schimba soarta.

„Noi ştiam că nu vom lua licenţa, dar am sperat că cei din conducere îşi vor face treaba până la urmă, dar din pacate nu s-a întâmplat acest lucru. O să jucăm la fel pînă la finalul campionatului. Până acum jucam pentru cupele europene sau aveam bani? Nu, deci nu se schimbă nimic în jocul nostru. Sper ca la final aceşti jucători minunaţi să îşi găsească echipe şi să plece unde e mai bine pentru ei, iar cu cei care vor rămâne, vom merge mai departe", a declarat Marian Rada, pentru digisport.ro.

Mai multe