Rapid şi-a dat în judecată binefăcătorii
La Rapid tot timpul oamenii s-au scărpinat cu mâna dreaptă la urechea stângă, dar ultima iniţiativă a conducerii e de-a dreptul de neînţeles. Deşi de obicei datornicul e dat în judecată de creditorul său, în Giuleşti e invers. Cei care au dus greul în ultimii ani, neplătiţi luni de zile, mai trebuie să dea acum şi explicaţii în instanţă.
Prosport.ro a identificat pe site-ul Tribunalului Bucureşti o plângere intentată pe 3 februarie de Dana Cornea, administratorul judiciar al Rapidului, împotriva lui Viorel Moldovan, Marian Rada, Ionuţ Voicu, Octavian Abrudan, Tibi Bălan şi Alex Păcurar. Toţi şase sunt foşti antrenori sau jucători ai giuleştenilor în ultimii ani.
Clubul, care încă mai are datorii mari către ei, le reproşează ilegalitatea contractelor avute la Rapid, precum şi diferenţe între sumele de bani din contracte şi cele primite, toate în timpul când Adrian Zanfir şi Nicolae Cristescu erau patroni. Plângerea pare incredibilă în condiţiile în care nu angajatul e vinovat pentru eventualitatea întocmirii unui contract de muncă greşit, ci angajatorul. Mai mult decât atât, iniţiativa nu e nici fair play, Moldovan venind cu bani de acasă pentru a promova Rapidul în Liga I, iar Voicu, jucător încă sub contract cu clubul, dar împrumutat la Iaşi, fiind la un pas să surzească la un meci de campionat. “Nicolae Cristescu, unul dintre cei doi conducători ai Rapidului în acea perioadă, spune şi el că e surprins de această iniţiativă şi recunoaşte că despre orice ar fi vorba, vina nu poate cădea pe jucători sau antrenori.
„Sunt sigur că este doar o tragere de timp din partea lor. Nu ştiu cum contractele n-ar putea fi legale. Eu mai am încă de luat 30.000 de euro de la Rapid, salariul pe opt luni. O să-i sun şi o să le propun să le mai dau nişte bani din salariul de la Iaşi, ca să le fie bine”, a declarat fundaşul pentru prosport.ro. Acesta pare să aibă şi dreptate, totul făcând parte dintr-o strategie bine gândită şi cu efect înlesnirea procedeului de licenţiere pentru sezonul viitor de Liga I. Pentru a nu exista datorii clare faţă de respectivii şase, clubul trebuie să dea impresia că e cumva în litigiu cu aceştia şi a ales să-i dea în judecată, chiar dacă motivul e penibil şi se ştie că nu va avea finalitate. Prima înfăţişare la proces e stabilită pentru 27 martie.