Rapid şi Steaua, festival la revenire

2 septembrie 2017 19:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Rapidiştii au avut trei variante de susţinere şi se pare că au ales!

 Cred cu tărie în proiectul iniţiat de primarul Sectorului 1 şi din care fac parte Daniel Pancu, Daniel Niculae şi Ovidiu Burcă. Şi fanii stelişti au fost alături de echipa lui Lăcătuş în primul meci din liga a patra.

Pentru că e cel mai credibil şi a promis cumpărarea istoriei în cadrul licitaţiei din noiembrie, celelate două echipe din Giuleşti nu mai există pentru fani!

Astfel, vineri seara, la ora la care naţionala juca pe Arena Naţională împotriva Armeniei, 7.000 de oameni n-au fost interesaţi de băieţii lui Daum, ci de ai lui Schumacher, şi au împânzit Giuleştiul.

Academia Rapid, aşa cum se numeşte deocamdată echipa, a făcut spectacol, 13-0 în faţa bancarilor, un alt proiect de renaştere, dar cu mai puţine resurse.

Trei dintre goluri au purtat semnătura lui Daniel Niculae.

Tot vineri a jucat în acelaşi eşalon şi Steaua lui Lăcătuş, susţinută de armată. Pe terenul 5 al complexului din Ghencea, în faţa a doar 1.000 de spectatori, roş-albaştrii au învins-o cu 6-0 pe Carmen, şi bătălia cu Rapid pentru promovare se anunţă pe muchie de cuţit. 

Mai multe