Rapidiştii, cu bicicleta spre Liga 1

7 iulie 2013 13:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Suporterii Rapidului au aflat că vor juca un meci de baraj cu Chiajna pentru a rămâne în Liga 1 în timp ce erau la Tărtăşeşti. Echipa condusă de Marian Rada a învins cu 11-1 formaţia locală Avicola, însă toată lumea era cu gândul la decizia Comitetului Executiv al FRF.

Nicolae Cristescu, potenţial investitor la Rapid, se plângea fanilor că George Copos a mărit preţul pentru echipă, după ce a aflat că sunt şanse să joace în Liga 1: „Să-l f... în gură de nesimţit! Ştiţi ce mi-a spus? Că dacă rămânem în Liga 1 sunt şi alte pretenţii!".

Copos îl aşteaptă în continuare pe Cristescu: „Cred că luni putem să semnăm actele. Trebuie să rapidizăm totul pentru ca noii investitori să pregătească temeinic acest meci de baraj, unul istoric pentru istoria clubului Rapid".

Echipa de copii a Rapidului a fost susţinută la Tărtăşeşti de 1.000 de fani rapidişti. Dintre aceştia, aproximativ 50 de temerari au străbătut cei 30 de kilometri până în localitatea ilfoveană pe două roţi. Senzaţie a făcut un cuplu venit cu o bicicletă cu două locuri, de genul celor care se închiriază pe litoral.

La întoarcere, suporterii de pe biciclete s-au oprit la o nuntă din Tărtăşeşti pentru a le cânta mirilor „La mulţi ani", melodia fiind pigmentată şi cu „urări" de bine pentru Steaua şi Dinamo. Biciliştii şi-au continuat drumul spre Bucureşti în ciuda unei ploi puternice, care le-a mai tăiat din elan.

Mai multe