«Rapidiştii vor să intre peste noi în teren»

12 aprilie 2013 17:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Rapid – Steaua a fost întotdeauna un meci cu grad ridicat de risc şi nici cel de mâine nu se anunţă diferit. Temându-se ca nu cumva echipa lor, care se zbate în probleme, să fie umilită în Giuleşti de o Stea ce defilează în Liga I, rapidiştii par gata de un lucru fără precedent.

Informaţia ajunsă la urechile conducătorilor stelişti este aceea că, dacă băieţii lui Reghecampf vor ajunge să conducă la un scor ruşinos, gen 3-0 sau 4-0, rapidiştii vor intra pe teren şi vor întrerupe meciul. Iniţiativa este atribuită unor grupuri radicale de fani feroviari, iar Mihai Stoica a ţinut să avertizeze din timp asupra acestei posibilităţi, care acum pare incredibilă.

„Am primit informaţia că, dacă noi conducem, vor sări fanii în teren şi ne vor bate, ne vor năuci, chiar dacă vor sacrifica prezenţa Rapidului în prima ligă cu ocazia asta. Le transmit acestora că nu mă tem de absolut nimeni şi de absolut nimic", a spus Mihai Stoica, inamicul numărul 1 al suporterilor rapidişti.

Pentru a evita totuşi un dezastru, managerul general al Stelei spune că este dispus să renunţe la provocările şi ironiile caracteristice care au inflamat spiritele în trecut şi au provocat incidente în tribune.

Mihai Stoica, aniversat ieri, va merge pe Giuleşti indiferent de ameninţările pe care le-a primit

„Eu voi merge pe Giuleşti, nu voi provoca pe nimeni, nici măcar nu mă voi uita în direcţia suporterilor rapidişti. Am fost sfătuit să nu merg în Giuleşti, dar asta nu se va întâmpla. Merg acolo pentru că sunt oficial al Stelei. Nu pot să stau acasă, deşi bineînţeles că mă aştept la o primire ostilă. Nu vreau să jignesc pe nimeni", a fost una dintre cele mai „cuminţi" declaraţii date vreodată de Mihai Stoica.

În cazul în care scenariul SF va fi pus în practică şi rapidiştii vor întrerupe meciul, clubul va pierde din nou cu 3-0 la masa verde. Asta s-a mai întâmplat în 2008, tot după un Rapid - Steaua, când arbitrul Alexandru Deaconu a oprit jocul pentru că a fost lovit de o brichetă aruncată din tribună.

Nicolae Grigore a ieşit la rampă pentru a echilibra seria de declaraţii ironice venite în ultimele zile dinspre Ghencea, spre Giuleşti: „Nu pot da blazonul Rapidului pe al unei echipe care vine pe Giuleşti şi câştigă aruncând o brichetă pe teren şi apoi se bucură ca nişte laşi. Nu pot compara Rapidul cu o echipă care câştigă meciurile şi apoi patronul le mulţumeşte adversarilor că n-au jucat cu răutate. Nu pot compara Rapidul cu o echipă al cărei patron umblă cu sacoşele de bani pe la jucătorii adverşi".

Gigi Becali s-a relaxat ieri la prânz într-o cafenea din Dorobanţi

Cu două zile înainte de jocul cu Rapid, patronul Stelei nu pare foarte îngrijorat sau preocupat, aşa cum era altădată. Împreună cu şoferul Ionuţ Luţu şi vărul Virgil, Gigi Becali a mers ieri să se relaxeze la o cafenea de fiţe din Dorobanţi. În fotografii, Becali arată însă destul de încruntat, dar poate că se gândea la afaceri, nu la fotbal. Oricum, latifundiarul nu va merge duminică în Giuleşti, acolo unde a promis că nu va mai călca în viaţa lui după Rapid - Steaua, 5-1, din 2010.

Mai multe