Rapidul, primul eșec sub conducerea lui Daniel Pancu

3 martie 2019 17:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

De la reluarea pregătirii pentru returul Ligii a treia, antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, le-a tot repetat jucătorilor săi că promovarea nu este jucată, chiar dacă echipa are un avans consistent în clasament. Sâmbătă, de ceea ce se temea fostul internațional, s-a întâmplat.

Giuleștenii au suferit prima înfrângere în actuala ediție a celei de-a treia divizii a fotbalului românesc. În prima etapă a returului, Progresul Spartac s-a impus cu scorul de 3-1, la capătul unui meci în care a condus și cu 3-0 și în care nu s-a pus niciodată problema învingătoarei. La finalul meciului, Pancu era foarte supărat: ”E normal să apară o relaxare când toată lumea ne vede Real Madrid. Oamenii din club ne zic că avem echipă de Liga a doua, e normal să apară astfel de probleme. Am venit după 7-8 victorii în amicale, dar am avut adversari modeşti. Sunt singurul din clubul ăsta care spune că încă nu s-a întâmplat nimic. Sunt jucători buni, talentaţi, dar Rapid e o echipă specială. O echipă absolut specială. Poţi să fii şi Maradona şi să nu te acomodezi aici. Probabil o să cunoască şi ei partea aceea a suporterilor, pentru că de un an şi jumătate batem pe toată lumea. Practic, ei nu ştiu despre ce e vorba. Rapid e alt club, e mai special”, a declarat Pancu la finalul meciului, conform gsp.ro. În urma acestui rezultat, Rapidul își păstrează poziția de lider, având patru puncte în fața celor de la Unirea Slobozia.

Mai multe