Raţ e liber, dar nu se retrage. La 36 de ani ia în calcul şi o revenire în Liga 1
Răzvan Raţ a fost uitat de toată lumea în liga a doua din Spania şi după doar cinci meciuri jucate în 2017 nici nu e de mirare. Madrilenii au vrut să scape de român chiar în această iarnă, când au început asaltul pentru promovare. Şi au reuşit.
Internaţionalul rmoân spune că problema a fost la bani, clubul nemaiputând să-i plătească salariul de 30.000 de euro pe lună, din moment ce nici el nu voia să renunţe la vreun cent. ”Ne-am despărțit din motive economice. Pentru Rayo era greu să mă suporte economic, nu ca om. Nu am fost dat afară, e foarte greu să fii dat afară la nivelul ăsta. Sunt împăcat cu decizia luată. La ora 23:52 miercuri noapte am reziliat contractul. Era important și pentru mine să reziliez contractul înainte de ora limită ca să pot semna apoi cu oricine”, a declarat Raţ. Ajuns la o vârstă venerabilă, Raţ nu se gândeşte să agaţe ghetele în cui, deşi există şi această posibilitate. Fostul jucător al lui Şahtior, PAOK, West Ham şi Rapid crede că ar fi putut să-şi ducă la bun sfârşit contractul în Spania, dar în lipsă de alteva, nici România nu ar fi de lepădat. “Spre surprinderea mea există variante de a continua aici în Spania. Voi încerca să stau cât mai mult afară, dar niciodată să nu spui niciodată. Mai aștept puțin, poate intervine și altceva. Dacă nu vine ceva să mă ”coafeze”, închidem birourile. Voi alege ce va fi cel mai bine pentru mine și pentru familia mea. La Rapid sunt prietenii mei de foarte mult timp, dar toate la timpul lor”, a încheiat fundaşul cu 113 selecţii pentru echipa naţională.