Războiul legendelor: Gică Hagi l-a atacat pe Ladislau Boloni

14 ianuarie 2019 18:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

De când a devenit antrenor, Gică Hagi este la fel de bătăios în declarații precum era și în joc, atunci când ridica tribunele în picioare cu golurile sale. Ultima victimă a ”Regelui” este Ladislau Boloni.

Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, Boloni a declarat: ”Hagi nu a fost nici de top 50. Cred că niciodată un jucător român nu a fost nominalizat pentru Balonul de Aur. E un subiect delicat. Eu zic că am avut jucători extraordinary (…). Bine, Hagi este puțin peste toți, dar nu acolo, sus, la acel nivel european de care vorbeam, Cruyff, Best”, a spus Boloni. La câteva ore de la apariția interviului, Gică Hagi a făcut o conferință de presă în Antalya, acolo unde echipa lui se află în cantonament. Și nu l-a menajat deloc pe fostul lui coechipier: "Apropo, să-i răspund lui Boloni. Nu? El are tot dreptul să-și dea cu părerea, dar a greșit. Sunt în primii 100 din lume, Loți! El are clasamentul lui. Dar cifrele rămân, cariera rămâne, titlurile rămân, nu sunt vorbe, ci fapte. Restul sunt opinii. Toți pot avea opinii. Păi, nu sunt în primii 100 din lume, din toate timpurile? Da? Deci e statistică. Îi dau CV-ul meu să-l citească, cred că îi trebuie vreo 4 zile să-l citească, dar cred că a uitat, mai trece timpul, mai așa... Stăm prin Belgia și vorbim de România. Citește CV-ul și se plictisește, de ce am făcut ca jucător, ca antrenor. Atât îi spun, În rest, e un mare jucător, a jucat pentru România. Restul? Cred că a fost o zi mai neinspirată dacă a pomenit de mine. Îl apreciez, e un fost coleg al meu, e opinia lui, are dreptul să o zică, nu înseamnă că a greșit", a declarat Gică Hagi la întâlnirea cu ziariștii.

Mai multe