Răzvan Lucescu a dat lovitura în Grecia

30 ianuarie 2015 21:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antrenorul român de 45 de ani se află în cel mai fericit moment de când a preluat conducerea grupării elene Skoda Xanthi.

 Cu rezultate contradictorii în campionat, unde e pe locul opt, echipa lui Răzvan Lucescu avea şansa Cupei Greciei pentru a izbuti să-şi salveze sezonul. În optimi, Xanthi a dat însă peste un rival dur, Panathinaikos, iar rezultatul din tur (1-1 pe teren propriu) nu le oferea prea multe şanse jucătorilor lui Lucescu.

Cu fostul stelist Pantelis Kapetanos pe teren, Xanthi a întors soarta calificării chiar la Atena, cu o victorie miraculoasă (1-0) venită în minutul 88. Răzvan Lucescu şi jucătorii săi pot visa acum cu ochii deschişi la cucerirea primului trofeu din istoria clubului. Sorţii i-au oferit lui Skoda Xanthi o mână de ajutor, în sferturi urmând o dublă confruntare cu OFI Creta, o formaţie măcinată de mari probleme financiare.

Mai multe