Răzvan Lucescu a vărsat lacrimi de fericire. "Sunt emoţionat!"
Răzvan Lucescu a plâns după ce echipa sa, PAOK Salonic, a terminat neînvinsă campionatul Greciei.
Cel mai bun an din cariera de antrenor a lui Răzvan Lucescu a produs o performanţă unică în fotbalul european. Emoţiile trăite de tehnicianul român vorbesc de la sine.
Deşi PAOK şi-a adjudecat titlul în urmă cu două săptămâni, Răzvan Lucescu a reuşit să-şi ţină jucătorii concentraţi şi pentru meciul din ultima etapă, de la Giannina. Victoria cu 2-0 a trupei din Salonic a consfinţit un sezon aproape de perfecţiune pentru alb-negrii, care n-au pierdut nici un meci în 30 de etape, strângând 26 de succese şi patru egaluri. În întreaga Europă, nici o altă ligă n-a produs o campioană neînvinsă, un detaliu remarcabil pentru Lucescu şi ai săi. „Sunt mândru de jucătorii mei şi foarte emoţionat. Când îşi vor termina cariera, îşi vor aminti de aceste momente uriaşe”, a declarat antrenorul de 50 de ani la conferinţa de presă. Lucescu a fost atât de mişcat de amploarea realizării echipei sale încât nu s-a putut abţine şi a vărsat câteva lacrimi la conferinţa de presă. „Şi nu uitaţi că am început sezonul cu o penalizare de două puncte. Vă pot spune că acest an a fost cel mai important din cariera mea”, a precizat Răzvan. Pentru PAOK Salonic urmează sâmbătă finala Cupei Greciei, cu rivala AEK Atena, prilej pentru ca Lucescu să-şi treacă în palmares un event istoric.