Răzvan Lucescu l-a exclus din lot pe Morar
Petroliştii suferă încă foarte tare pentru ratarea calificării în finala Cupei României şi n-au trecut peste eşec nici după trei zile de pace. La Ploieşti se caută încă vinovaţi şi se pare că a fost găsit unul.
Atacantul Vlad Morar a intrat pe teren în returul cu Astra abia în minutul 81, dar a avut timp berechet să devină eroul negativ al Petrolului. Un minut mai târziu a încasat primul cartonaş galben, iar după alte trei pe cel de-al doilea, şi implicit l-a văzut pe cel roşu. Rămasă cu om în minus pentru un final de foc, Petrolul n-a rezistat şi a încasat golul decisiv la ultima fază.
După analize îndelungate, „Găzarii" au ajuns la concluzia că Astra nu-i bătea niciodată dacă se juca 11 la 11 până la final şi toate oalele s-au spart în capul lui Morar.
Acesta a fost exclus ieri din lotul Petrolului şi a fost anunţat că la vară va fi pus pe lista de transferuri. „L-am simţit în vână la antrenamente. Intrase bine şi în jocul precedent, am crezut că o va face din nou.
Din păcat a fost eliminat stupid şi ne-a îngreunat situaţia. Sunt convins că Petrolul s-ar fi calificat fără probleme dacă nu intervenea acea eliminare. Ar fi rămas 1-1 până la final", a spus Răzvan Lucescu. Altfel, Adrian Mutu se antrenează de ieri normal şi va reveni în prima echipă peste o săptămână, la jocul cu FC Botoşani.