Real Madrid a cucerit Liga Campionilor după foarfeca lui Bale și după gafele portarului celor de la Liverpool

27 mai 2018 0:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Real Madrid a cucerit pentru a treia oară consecutiv Liga Campionilor la fotbal. În finala disputată la Kiev, spaniolii au învins cu scorul de 3-1 pe Liverpool, la capătul unui meci marcat de foarfeca lui Gareth Bale și gafele incredibile ale portarului englezilor, Karius.

Parcă niciodată nu s-au mai adunat atâtea gafe la un portar la o finală de Liga Campionilor. Portarul german Karius a făcut de rușine acest post în cel mai important meci al sezonului. Mai întâi, a degajat mingea cu mâna direct în piciorul lui Benzema, care a respins balonul direct în poartă, deschizând scorul în minutul 51.

Apoi, în minutul 83, a boxat în propria poartă un șut de la 30 m al galezului Gareth Bale, stabilind scorul final, 3-1 pentru Real. Între timp, la Kiev am avut parte de un moment de magie, semnat de același Gareth Bale, care a reușit un gol dintr-o foarfecă perfectă, de la 20 m, în minutul 64. 

Golul englezilor a fost marcat de Mane, în minutul 55, acesta reușind să readucă speranța în inimile zecilor de mii de englezi care au însoțit echipa în Ucraina.

Din păcate, meciul nu a fost terminat pe teren de Salah (Liverpool) și de Carvajal (Real Madrid). Accidentați, aceștia au părăsit în lacrimi terenul. AICI vedeți imaginile dramatice.

Mai multe