Real Madrid, exclusă din Cupă!

4 decembrie 2015 19:31   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Real Madrid a fost eliminată din Cupa Spaniei fiindcă a folosit un fotbalist ce nu avea drept de joc în meciul cu Cadiz, în turul 16-imilor de finală ale competiţiei.

În primul „11“ al madrilenilor a fost inclus şi rusul Denis Cheryshev, cel care a prins doar 33 de minute în campionat în actualul sezon. Mijlocaşul de 24 de ani a deschis scorul, în minutul 3 al jocului cu Cadiz, după care a fost schimbat la pauză, spaniolii realizând că nu avea drept de joc. El primise trei cartonaşe galbene, în sezonul trecut al Cupei Spaniei, atunci când juca sub formă de împrumut pentru Villarreal.

Regulamentul Cupei Spaniei prevede că o echipă care foloseşte un jucător suspendat să fie exclusă din competiţie, în loc să piardă jocul cu 0-3 la masa verde, aşa cum se procedează în alte ţări. Astfel, pentru Real Madrid actuala ediţie a Cupei Spaniei e încheiată, în proporţie de 99%. Oficialii clubului vor ataca decizia excluderii la Comisia de Apel, însă, potrivit presei din Spania, şansele de reuşite sunt infime. 

Mai multe