Real şi Atletico Madrid au scris istorie

1 mai 2014 18:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Real şi Atletico au pornit cu şansa a doua în semifinalele cu Bayern şi Chelsea, dar calculele hârtiei au fost date total peste cap. Cele două echipe din Madrid se vor întâlni la 24 mai, pe Estadio Da Luz din Lisabona, într-o finală unică.

După surpriza de marţi, a venit bomba de miercuri. Aşa se poate numi ce a realizat Atletico pe Stamford Bridge, când a înscris de trei ori după ce „trădătorul" Tores deschisese scorul. În aceste condiţii, statisticienii au trebuit să rupă foile în care le comparau pe Bayern cu Chelsea şi să facă altele cu Real şi Atletico pe post de eroine.

Pe lângă prima finală de Liga Campionilor disputată între două echipe din acelaşi oraş, cele două trupe din capitala Spaniei propun o serie de alte lucruri nemaiîntâlnite de mult. Atletico a bătut recordul de 38 de ani consecutivi fără finală de Ligă jucată, deţinut de Inter Milano, ajungând în ultimul act după 40 de ani de aşteptare.

Diego Simeone este primul antrenor din afara Europei, după Hector Raul Cuper, care se califică în finală. Dacă va câştiga trofeul, argentinianul devine doar al doilea tehnician din afara continentului care câştigă Liga Campionilor, ultimul fiind conaţionalul său, Helenio Herrera, cu Inter, în 1965. Altfel, va fi a 17-a finală între două echipe din aceeaşi ţară, doar una fiind totuşi spaniolă, între Real şi Valencia, în 2000, încheiată 3-0.

Întâlniri eliminatorii în cupele europene între două echipe din acelaşi oraş au mai fost doar patru, printre care şi una din România, în 2006, un sfert de Cupa UEFA între Rapid şi Steaua. Toate aceste statistici nu sunt încă decât poveşti, iar realitatea este că trofeul Ligii Campionilor va merge anul acesta la Madrid.

Mai multe