Recunoşti personajele din fotografie? Sunt doi fotbalişti imenşi, în urmă cu 35 de ani!
Au fost colegi la Steaua şi la echipa naţională mulţi ani şi au rămas buni prieteni până în ziua de azi.
Gheorghe Hagi a împlinit azi, 5 februarie, 50 de ani şi toţi iubitorii fotbalului românesc s-au grăbit să-l celebreze pe "Rege".
Site-urile de socializare s-au umplut de mesaje de felicitare şi de urări de bine, dar cel mai emoţionant a venit din partea unui fost coleg de echipă. Gabi Balint e cu doar doi ani mai în vârstă decât Gheorghe Hagi, dar a reprezentat cel puţin în prima parte a junioratului un model pentru actualul patron-antrenor al Viitorului. Azi, la zi de mare sărbătoare, Balint, mare internaut, i-a făcut lui Hagi o urare unică.
”Gică, vreau să-ţi aduc aminte că atunci când aveai vreo 15 ani, iti doreai să devii la fel de bun fotbalist ca mine. După câţiva ani m-ai depăşit, dar nu m-am supărat. Nu m-am supărat nici atunci când ţi-am cedat tricoul cu numărul 10 la Steaua, deoarece ştiam că o să profit destul de pe urma paselor tale de gol. Bine ai venit la noul tău club! Club 50. Împreună cu Belo te primim cu braţele deschise, aşa cum te-am primit la Steaua în '87. Contractul e pe 10 ani după care vom schimba numele clubului, sigla si culorile. Palmaresul rămâne pe viaţă, e al nostru şi nu ni-l poate lua nimeni. Să-ţi dau o veste bună, Gică, am scăpat de cantonamentele de iarnă, însă mergem mai des la tratament şi facem controlul medical de două ori pe an. Ei, loviturile primite pe terenul de fotbal abia acum incep să se simtă. La mulţi ani şi să fii permanent în formă, adică, sănătos! Cadoul l-ai primit în meciul cu Ţara Galilor (nr. în 1992, România - Ţara Galilor, 5-1, gol Hagi din pasa lui Balint). De acum eşti pe cont propriu. Tu centrezi, tu dai cu capul”, a scris Balint pe contul său de Facebook.
Ca totul să fie şi mai emoţionant, Gabi Balint a postat şi o fotografie cu ei doi în urmă cu 35 de ani, adică pe când Hagi avea 15 ani şi o mustăcioară de adolescent, iar Balint un băieţandru aproape scăpat de pubertate. Totuşi, seamănă, nu?
Acesta e cadoul aniversar oferit de Balint lui Hagi anticipat, în 1992!