Rednic: "E prima dată când antrenez pentru evitarea retrogradării, dar nu mi-e frică"

7 decembrie 2016 18:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mircea Rednic a condus azi primul antrenament de la numirea sa pe banca tehnică a celor de la Mouscron. Românul a anunţat că e prima dată în carieră când are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Echipa sa e pe locul 15 în clasament, după 17 etape, cu 11 puncte.

"Am simţit un pic de tensiune la începutul antrenamentului, dar apoi s-au relaxat. Jucătorii au răspuns bine la exerciţiile pe care le-am cerut. Este prima dată când antrenez pentru menţinere, dar nu am presiune şi nu mi-e teamă, ţinând cont de experienţa mea. Când am preluat pe Standard, echipa era pe 13 şi am terminat pe 4. Am trei zile pentru a pregăti meciul cu Malines. Este suficient. Există calitate în grup, eu trebuie să formez o echipă, este lucrul cel mai important, pentru că eu asta nu am văzut la ultimele meciuri. Am încredere în acest grup", a spus Rednic.

Tehnicianul român a renunţat la Lorenzo Staelens, unul dintre secunzii fostului antrenor al formaţiei, Glen De Boeck.

"Nu s-a văzut lucrând cu un fost <drac roşu>, împotriva căruia a evoluat când juca pentru România. Şi pentru că Lorenzo Staelens a venit la cererea lui Glen de Boeck", a explicat directorul sportiv al clubului Mosucron, Juri Selak.

Rednic o va antrena pe Mouscroun până la finalul sezonului.

Mai multe