Rednic, în război cu jucătorii. I-a făcut praf după eșecul cu Farul

20 decembrie 2021 21:45   Fotbal intern

Dinamo a pierdut un mou meci în Liga 1. De data asta contra Farului, care s-a impus la București cu 2-0. La finalul partidei, antrenorul dinamoviștilor, Mircea Rednic, a dat din nou vina pe jucători, așa cum face de când a venit la echipă.

"E normal că nu-mi convine, e o înfrângere, dar trebuie ţinut cont şi de situaţia care a fost astăzi. Am pierdut trei fundaşi centrali, doi, ieri, în cantonament, unul, azi, înainte de meci, plus jucătorii suspendaţi, practic mai mult de jumătate de echipă, dar eu zic că nu ne-am prezentat rău. Înfrângerea este înfrângere, dar nu avem ce să fac în situaţia asta. Dar mi-a prins bine, a fost un joc util, am dat şansă la unii jucători care au jucat mai puţin să-mi fac o idee. Accept să fiu judecat după ianuarie. Nu a fost uşor pentru mine, jucători cu care nu am lucrat, până m-am adaptat cu ei, ei cu mine... La al doilea gol nu mi se pare corect ca un apărător (n.r. - Răzvan Popa) să atace drept, să i se strecoare mingea printre picioare, la Dinamo nu se poate aşa ceva. Pentru asta nu am ce să fac, sunt obligat să schimb. Şi voi schimba. De acum sunt răspunzător sută la sută. E o echipă pe care nu am format-o eu, nu am pregătit-o eu, jucători care au venit pe parcurs, meciul pe care l-am câştigat l-am câştigat cu jucătorii noi. Am pierdut trei meciuri în prelungiri. Nu se poate să am fundaş central de 8.000 de euro... La 8.000 de euro trebuie să fie fundaş de fundaş! Popa, că dau şi nume, păi ai 5.000 pe lună, tu nu ai jucat la Iaşi şi vii la Dinamo şi Ganea te ridiculează? A ieşit că nu mai are aer, el a intrat şi un pic răcit. Jumătate de echipă a fost răcită, am vorbit cu Iuliu (n.r. - Mureşan) să amânăm meciul... Ieri nu ne-am antrenat, am izolat pe ficare în camera lui ca să putem să jucăm meciul de astăzi. Eu am adus jucătri de 2.000 salariu, 3.000 salariu, Nunici, 4.000, Carp, 4.000, fără comisioane, iar cele care s-au dat, foarte mici, s-au dat de oameni care mai aduc bani la Dinamo. Vor pleca, e normal să plece, suntem 40 pe listă. Degeaba suntem mulţi şi mai puţin buni. O să rămână 18 jucători plus cei tineri, o să plece 14 jucători. E normal să plece, pentru că nu au demonstrat şi au şi salarii mari şi o să plece. Sunt soluţii, trebuie să găsesc soluţii, pentru că suntem la limită, nu mai avem voie să greşim. Au fost şi alţii în situaţia noastră. Jucătorii pe care îi voi aduce, după data de 5 ianuarie vor fi prezenţi. Totdeauna când vine Rednic, bugetul se reduce. Până acum am avut 800.000, nici n-am voie să vorbesc, dar se reduce bugetul aproape la jumătate şi trebuie să mă descurc. O să mă descurc, nu e o problemă, dar trebuie să am şi susţinerea lor. Sunt de acord să remaniem lotul, e nevoie, pentru că valoric nu au demosntrat. Dintre fundaşii centrali, cred că o să rămână vreo doi", a declarat antrenorul dinamoviștilor, Mircea Rednic, după meci.

Mai multe