Rednic, la mâna jucătorilor
„Vrem titlul în acest sezon", au anunţat şefii de la CFR Cluj la startul campionatului. Obiectivul pare că este departe de ei, după începutul dezastruos - două puncte din trei meciuri -, iar primul vinovat este antrenorul Mircea Rednic. În spatele rezultatelor modeste stă de fapt, potrivit unor informaţii, dorinţa jucătorilor de a scăpa de tehnicianul pe care nu-l „înghit".
Egal la Botoşani, remiză acasă cu Timişoara şi înfrângere la Vaslui. Acesta este bilanţul lui Rednic în meciurile oficiale pentru CFR. „N-a rupt gura târgului" nici în perioada de pregătire, dar atunci miza că, în timp, relaţiile de joc se vor omogeniza şi rezultatele vor fi altele. Creşterea în joc nu s-a văzut, ideile impuse de tehnician nu s-au regăsit, în schimb clujenii au arătat cât de tensionaţi sunt (patru cartonaşe roşii în trei jocuri ) şi ce greşeli individuale pot face „greii" echipei.
Căpitanul Ricardo Cadu a avut o evoluţie foarte slabă în meciul de la Vaslui
Ultimul meci, umilinţa de la Vaslui, 0-4, a pus însă capac. Patronul Paszkany a arătat cu degetul spre portarul Edi Stăncioiu - responsabil cu trei goluri încasate gratuit - dar şi spre cuplul de fundaşi centrali Felice Piccolo - Ricardo Cadu. În esenţă, jucătorii-cheie ai unei echipe. Discursul patronului a alimentat şi mai mult speculaţiile care îl dădeau pe Rednic ca şi demis ca urmare a dorinţei jucătorilor. Nu este prima dată când se spune că vestiarul din Gruia pune şi demite antrenori.
De-a lungul timpului au fost mulţi tehnicieni care şi-au făcut bagajele după mici neînţelegeri cu fotbaliştii importanţi ai echipei, toţi ochii fiind îndreptaţi către căpitanul Ricardo Cadu, omul de care se leagă toate perfomanţele din istoria recentă a celor de la CFR. "Rednic nu pleacă până la meciul următor, cu Viitorul", a asigurat Paszkany, dar fostul tehnician Eugen Trică este deja pe drum spre Ardeal.
Ioan Andone a păţit la fel ca «Puriul»
Antrenorii care ajung în Gruia au avut de pătimit dacă nu au fost pe gustul vestiarului. Nu o singură dată s-a întâmplat ca tehnicienii să fie demişi după o serie - mai lungă sau mai scurtă - de rezultate negative în partide care au ridicat semne de întrebare legate de prestaţiile „greilor" din echipă. Au păţit-o pe pielea lor Duşan Uhrin jr, Jindra, Toni Conceicao, Mandorlini sau Andone. Doi antrenori au avut "inspiraţia" să se facă plăcuţi de grup, portughezul Jorge Costa şi fostul ceferist Eugen Trică.