Rednic şi-a pus suporterii-n cap
Scandal de proporţii la Petrolul. Fanii echipei lui Mircea Rednic şi-au pierdut răbdarea şi, nemulţumiţi de jocul echipei, i-au cerut demisia tehnicianului.
Ploieştenii au câştigat la limită la Constanţa, în faţa Viitorului, însă succesul nu i-a făcut pe suporteri să renunţe la proteste, cu atât mai mult cu cât "Puriul" a gesticulat nervos către ei la finalul întâlnirii. La Petrolul nu e linişte nici când echipa câştigă!
Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, când fotbaliştii lui Mircea Rednic au învins la Constanţa pe nou-promovata Viitorul, scor 2-1. Cei aproximativ 50 de fani ai "lupilor" nu au "digerat" deloc faptul că favoriţii lor au fost conduşi de echipa lui Hagi şi au început să strige împotriva antrenorului, încă din timpul primei reprize.
I s-a cerut demisia lui Mircea Rednic, însă nici jucătorii nu au scăpat de apostrofările galeriei, care i-au huiduit minute bune. Suporterii nu au fost mai îndulgenţi cu echipa nici după fluierul de final, deşi prahovenii au plecat acasă cu cele trei puncte.
Fanii Petrolului s-au săturat de Mircea Rednic
Scandările i-au acompaniat pe jucători către vestiare, primul care a cedat fiind Gicu Grozav. Nervos pe reacţia fanilor, puştiul a reacţionat arătându-le semne obsecene.
Acest lucru a inflamat şi mai rău spiritele, susţinătorii"lupilor" contestându-I şi mai vehement pe jucători. Apoi, a fost luat la ţintă din nou tehnicianul Mircea Rednic, despre care galeria spune că nu va avea mai avea viaţă lungă la Ploieşti.
"Dacă eşti suporter adevărat trebuie să încurajezi echipa chiar dacă ai ceva cu antrenorul. Au strigat demisia de cum au venit la stadion. Atunci când îmi voi da seama că lucrurile nu merg bine din cauza mea îmi voi da demisia.16 puncte sunt puţine, dar să nu uităm că am pierdut trei meciuri în prelungiri. Din 1995 nu s-a mai făcut nicio performanţă la Ploieşti", a precizat "Puriul", dezamăgit de atitudinea fanilor.
Se pregăteşte Grigoraş?
Petrolul are 16 puncte după 11 partide, destul de puţin faţă de ceea ce dorea patronul Florian Walter. Din câte se pare, omul cu banii de la clubul prahovean ia în calcul varianta despărţirii de Mircea Rednic în cazul unui eşec etapa viitoare, pe teren propriu, contra celor de la Severin.
În locul lui, Walter l-ar dori pe antrenroul Pandurilor, Petre Grigoraş.