"Regele" Hagi are picioare de aur pe Coasta de Azur!

21 septembrie 2015 20:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gheorghe Hagi s-a aflat zilele trecute la Monte Carlo, unde a participat la o gală specială a fotbalului mondial.

În această seară, „Regele” şi alte câteva legende retrase din activitate, ca David Trezeguet şi rusul Rinat Dasaev, au primit „Golden Foot”, un trofeu echivalent cu intrarea în Hall of Fame. Hagi s-a declarat mândru de recunoştinţa arătată de cei 28 de ziarişti din întreaga lume care au decis ca românul să primească acest trofeu ce se acordă o singură dată în viaţă. După conferinţa de presă oficială, „Regele” şi-a imprimat urma tălpilor picioarelor pe Promenada Campionilor din Principatul Monaco. Acest ritual a fost efectuat anul trecut de Roger Milla, Antonin Panenka, iar în 2013 de Valderama şi Jean-Pierre Papin.

Duminică, în prima zi a şederii lui în Franţa, Hagi a dat lovitura de deschidere la AS Monao – Lorient, încheiat 2-3 pe  Stadionul Louis II.

"Un moment pe care nu-l voi uita niciodată. O onoare extraordinară să primesc trofeul "Golden Foot" şi să intru în Hall Of Fame-ul fotbalului mondial", a declarat Hagi.

Mai multe