«Regele» Hagi iese la atac

29 noiembrie 2015 18:18   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Viitorul merge din bine în mai bine şi asta îl face pe antrenorul-patron al echipei să iasă la atac nu doar spre poarta adversă, ci şi la adresa rivalilor.

La finalul partidei câştigate cu scorul de 4-0 în faţa formaţiei CS U Craiova, antrenorul Viitorului Constanţa, Gheorghe Hagi, nu a uitat să-şi plătească poliţele faţă de cei care l-au contestat în ultima perioadă. Principalul vizat a fost tehnicianul dinamovist Mircea Rednic, care declarase acum două zile: „S-a supărat şi Gică?! Am auzit ceva că el combină foarte bine. De vreo trei ani tot combină, se combină şi acum a ajuns unde a ajuns pentru că merită să fie acolo”, spusese Rednic. 

Cum Hagi nu uită, el a răspuns după meciul de sâmbătă (28 noiembrie): „Aşa e Strâmbu’ (n.r. asta e una din poreclele lui Mircea Rednic)! Îi zic doar că a luat cinci cu noi şi probabil că d-asta e supărat. Nu am ce să-i răspund. Să-şi vadă de echipa lui. Să nu mai ia cinci de la Viitorul. Eu mi-aş fi dat demisia. El a găsit scuze”, a declarat Gheorghe Hagi la Dolce Sport, imediat după partida care menţine pe Viitorul pe locul secund în clasamentul Ligii 1. 

În ceea ce priveşte meciul câştigat cu Craiova, prin golurile lui Fl. Tănase), Nicoliţă şi Aganovic, „Regele” era foarte mulţumit: „Am făcut un meci extraordinar contra unei echipe foarte bune. Mergem pe linia noastră, am fost la înălţime. Am ajuns de patru ori la poartă, am şi marcat, ăsta e fotbal. Cu Astra am avut ghinion, acum nu. Jucăm foarte bine acasă, avem un spirit ofensiv, dominăm meciurile”, a mai spus Hagi.

Mai multe