Reghe: “Mergem la Giurgiu să jucăm fotbal, nu să facem arte marţiale”

12 aprilie 2016 12:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antrenorul Stelei, lauren'iu Reghecampf, a vorbit despre "dubla"cu Astra, cele două echipe urmând să se întâlnească mâine în Cupa Ligii şi sâmbătă în campionat.

"Am spus că Ciprian o să fie pe teren la meciul de miercuri, îmi doresc să nu mai aibă parte de accidentări, îmi doresc mult să joace și să se ridice la nivelul pe care-l așteptăm de la el. Ciprian are nevoie de meciuri pentru că vine după o perioadă lungă de pauză, dacă o să fie bine mâine seară poate ne gândim la el și pentru meciul de sâmbătă. Voi alinia o echipă care va încerca să câștige meciul și să se califice în finală. Acum mă gândesc doar la meciul din semifinalele Cupei Ligii", a spus Reghecampf.În turul semifinalelor, echipa roş-albastră s-a impus cu 1-0.Apoi, a continuat: "Imediat după vom începe să ne concentrăm pe partida din campionat. Programul nostru este unul foarte încărcat, avem un meci important acum, apoi o partidă decisivă cu Astra în campionat. Pentru noi toate meciurile din play-off au fost finale pentru noi, am reușit să ajungem la 3 puncte în spatele celor de la Astra și e un lucru pozitiv. Avem șansa și putem să ajungem din nou pe primul loc! Toți jucători care vin la Steaua vor să ajungă în Champions League, în Europa League și să câștige tot ce se poate câștiga! Eu le spun jucătorilor să câștige meciul de sâmbătă pe teren, mergem la Giurgiu să jucăm fotbal, nu să facem arte marțiale!".

Antrenorul a vorbit şi despre hotărârea giurgivenilor de a pune preţuri exagerate pentru biletele de la meciul din Cupa Ligii şi campionat, 50, respectiv 100 de lei. "Eu nu vreau să mai comentez nimic ceea ce se întâmplă la Astra, chiar dacă sunt echipa de pe primul loc. Nu mă interesează ce prețuri au pus la bilete, e treaba lor. Nu vreau să comentez nimic! Vom vedea mâine seară cât suporteri vom avea la meciul de la Giurgiu. Poate vom juca fără spectatori dacă asta se dorește! Cei de acolo pot să facă ce vor pentru că ei sunt organizatori! Eu cred că nu este normal ca în momentul când se întâlnesc cele mai bune echipă să existe și astfel de reacţii".

Mai multe