Reghe, noul antrenor al Stelei

21 mai 2012 17:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Laurenţiu Reghecampf, 37 de ani, se întoarce din vară la echipa la care a jucat în 1996-1998 şi 1999-2000.

Reghe a fost ieri la palatul lui Gigi Becali şi s-a înţeles să preia formaţia din Ghencea, tehnicianul urmând să vină „la pachet" cu soţia sa, Anamaria Prodan, preparatorul fizic Thomas Neuber şi de „secunzii" Anton Petrea şi Eugen Nae.

O dată cu venirea „trupei" de la Chiajna, omul care a pregătit-o pe Steaua de la 27 martie, Mihai Stoichiţă, şi-a luat ieri rămas bun de la Gigi Becali.

„Gata, mi-am luat la revedere. Ne-a făcut plăcere să mai stăm împreună. De la băieţi mi-am luat rămas bun încă de la Cluj. Le-am urat baftă şi să câştige campionatul anul viitor", a spus Stoichiţă. Totuşi, antrenorul poreclit de suporteri „Slughiţă" a anunţat că va reveni oricând e nevoie de el: „Doamne fereşte pentru Reghecampf să-mi dea telefon din nou patronul, să mă cheme de pe unde oi fi. Reghe trebuie să fie extrem de abil pentru a se descurca. E tânăr, talentat şi de viitor. Sper că va reuşi, pentru că este unul dintre băieţii la care am ţinut foarte mult când eram antrenor la Steaua".

Mai multe