Reghecampf a fost prezentat oficial la Litex Loveci: "Sunt fericit!"

7 august 2015 10:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tehnicianul român Laurenţiu Reghecampf a fost prezentat oficial, vineri, ca antrenor al formaţiei Litex Loveci, cu care îşi doreşte să câştige titlul de campion în Bulgaria şi Cupa Bulgariei.

Reghecampf a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu gruparea la care a activat şi ca jucător.

"Sunt fericit că sunt antrenor la Litex. Eu ştiu că vreau să fac o reformă şi mi-am asumat această responsabilitate. Ştiu foarte bine jucătorii de la Litex şi cred că au un mare potenţial. Obiectivul este câştigarea campionatului, a Cupei şi să ne calificăm în competiţia europeană. Avem condiţiile necesare pentru a face această performanţă", a spus antrenorul român.

Laurenţiu Reghecampf a mai spus că a discutat cu atacantul Claudiu Keşeru, care a primit acceptul grupării saudite Al-Gharafa să-şi găsească echipă, despre posibilitatea ca fostul jucător stelist să ajungă la Litex Loveci.

Proprietarul clubului Litex Loveci, Danail Ganchev, s-a arătat încântat de colaborarea cu Reghecampf, declarând că are încredere că acesta poate îndelini obiectivele propuse. "Reghecampf nu are nevoie de nicio prezentare. Visul meu de mult timp s-a îndeplinit, pentru că am fost încrezător în modul în care el lucrează. Cred că vom avea succes impreună. Sunt convins că împreună cu el vom realiza obiectivele pe care le-am stabilit", a afirmat Ganchev în conferinţa de presă.

În vârstă de 39 de ani, Laurenţiu Reghecampf, a mai antrenat până acum echipele FC Snagov, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Concordia Chiajna, Steaua şi Al-Hilal.

Mai multe