Reghecampf şi Rednic, disputa decisivă!

19 aprilie 2016 21:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Steaua şi Dinamo vor juca miercuri seară, de la ora 21.30, într-un meci care va stabili prima finalistă a Cupei României. Pe lângă faptul că este un derby de tradiţie al fotbalului românesc, partida este importantă şi pentru antrenorii celor două formaţii. Care nu au pierdut niciodată ca tehnicieni contra rivalilor.

Reghecampf, ca tehnician al Stelei, a întâlnit Dinamo de nouă ori, iar „Puriul” s-a luptat de pe banca roş-albă cu rivala din Ghencea tot de atâtea ori. Au remizat sau au câştigat şi, culmea, chiar şi-n duelurile directe există egalitate între ei. Diseară, însă, în competiţia KO, va putea fi doar un câştigător.

„Vom evolua cu cea mai bună echipă în meciul cu Dinamo. Din două Cupe putem lua cam un milion de euro, adică bani buni”, a spus finanţatorul Stelei, Gigi Becali, referindu-se la faptul că „roş-albaştrii” sunt deja în finala Cupei Ligii, acolo unde o vor întâlni pe Chiajna. Totuşi, pentru a ajunge în ultimul act şi al Cupei României, formaţia „militară” va trebui să treacă de rivala din „Ştefan cel Mare”. În prima manşă a semifinalei scorul a fost 0-0 şi diseară pe Arena Naţională se va decide calificarea.

Aici, pe lângă orgolii şi miza financiară, va avea loc şi un duel al antrenorilor. Reghecampf îl va reîntâlni pe vechiul său rival, Rednic. Ei sunt invincibili în astfel de derby-uri, fiecare întâlnind adversara de tradiţie de nouă ori. Stelistul are un plus în privinţa bilanţului, cinci remize şi patru victorii, în timp ce „Puriul” deţine şase rezultate de egalitate şi trei succese. În plus, în meciul direct al acestor tehnicieni nu s-a înclinat balanţa niciodată. Trei jocuri, toate trei remize. „Sunt optimist în privinţa meciului, mi-aş dori să salvez sezonul cu un trofeu. Nu o să fie uşor, dar am încredere în băieţi şi-n jocul nostru”, a anunţat Mircea Rednic. Apoi, a continuat: „Cel mai important e să elimin Steaua din Cupă şi mă gândesc şi la locul doi în campionat. Dacă se poate, de ce nu?”. Oricum, şi strategia în Ghencea s-a schimbat. Până acum Reghe a anunţat că nu-l interesează prea mult Cupa şi chiar a folosit în astfel de meciuri jucători care erau mai mult rezerve, dar acum, odată cu scăderea drastică a şanselor pentru câştigarea titlului, competiţiile KO sunt tot ce i-au mai rămas. 

Mai multe