Robert Lewandowski, mai tare decât Leo Messi la golurile marcate în 2019

26 decembrie 2019 17:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Polonezul Robert Lewandowski a marcat 54 de goluri în 58 de meciuri susținute în 2019, în timp ce Lionel Messi a ajuns la 50 de reușite.

Atacantul polonez a înscris de 31 de ori pentru Bayern Munchen. Primul său gol din acest an l-a reușit în 18 ianuarie, în meciul câștigat cu 3-1 pe terenul lui Hoffenheim, iar ultimul s-a consemnat în 18 decembrie, în victoria (3-1) de la Freiburg.  Lewandowski a avut cea mai bună evoluție a sa în 26 noiembrie, când a marcat de 4 ori în disputa pe care Bayern a câștigat-o (6-0), la Belgrad, cu Steaua Roșie, în grupele Ligii Campionilor.  Pe locul 2 în acest top s-a clasat Leo Messi, care a atins un minimum de 50 de goluri într-un singur an pentru a noua oară în acest deceniu! Argentinianul și-a început seria în 6 ianuarie, când a punctat în meciul pe care Barcelona l-a câștigat (2-1) la Getafe. El a marcat și în ultima partidă a catalanilor, aceea cu Alaves (4-1). Cristiano Ronaldo, în schimb, a avut doar 39 de goluri pentru Juventus Torino, cu 10 mai puține decât în 2018! Din acest punct de vedere, portughezul a avut cel mai slab an din acest deceniu. Prin reușita sa, Robert Lewandowski s-a revanșat față de Messi și Ronaldo, care l-au depășit în topul golgheterilor din 2018. 

Mai multe