România - Finlanda, meci de retragere pentru Bogdan Lobonţ

3 iunie 2018 16:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi n-a mai evoluat de ani buni, nici la AS Roma, nici la naţionala României, Bogdan Lobonţ a rămas în lotul echipei italiene, dar şi în anturajul tricolorilor, în special pentru rolul său în vestiar.

Ieri, prin intermediul unei scrisori emoţionante, „Pisica” şi-a anunţat însă retragerea oficială din cariera de fotbalist. “Trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal, emoționat, puternic și plin de energie în același timp. Legați-vă centurile, că se pleacă într-o nouă aventură, și mai frumoasă!  Cu mâna la inimă ca de ficare dată când am jucat pentru tricolor, vă mulțumesc!”, a transmis Lobonţ pe site-ul federaţiei.

Fostul portar al echipelor Corvinul, Rapid, Ajax, Dinamo, Fiorentina şi AS Roma va folosi amicalul România – Finlanda de marţi, de la Ploieşti, pentru a bifa o ultimă apariţie în tricoul naţionalei noastre, pentru care a strâns 85 de selecţii, începând din anul 2000.

Mai multe