România - Insulele Feroe
Primul meci oficial al echipei naţionale din 2015 va avea loc la data de 29 martie, ora 19.00, în preliminariile Euro 2016, iar selecţionerul Iordănescu e îngrijorat. România - Insulele Feroe va avea loc la Ploieşti, pe arena „Ilie Oană”.
Selecţionerul Anghel Iordănescu nu a primit veşti prea bune cu 12 zile înaintea meciului România - Insulele Feroe, portarul Ciprian Tătăruşanu accidentându-se.
Goalkeeperul de 29 de ani, integralist în aceste preliminarii, nu a mai jucat pentru Fiorentina de la data de 22 februarie, atunci când a fost integralist în remiza cu Torino (1-1). Apoi, a suferit o accidentare în zona lombară şi ar fi trebuit să stea doar zece zile, dar problema e mai gravă.
Ionuţ Badea, unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu, a anunţat la Sport Total FM că portarul care a primit un singur gol în preliminarii, în meciul cu Ungaria, nu se va reface pentru România - Insulele Feroe. Astfel, între buturi va intra aproape sigur Costel Pantilimon, titular în acest sezon la englezii de la Sunderland.
Dacă în poartă sunt probleme, în schimb în atac, echipa naţională pare să fi câştigat un jucător important. Florin Andone, care evoluează la Cordoba, a fost urmărit de Isăilă şi convocat. „Este entuziasmat și nerăbdător să ajungă la echipa națională. M-a impresionat faptul că este foarte apreciat la Cordoba. Tot stadionul i-a scandat numele până când antrenorul l-a introdus pe teren. Și a făcut-o bine, reușind să marcheze”, a spus Isăilă, referinduse la fotbalistul care ar putea evolua în meciul România - Insulele Feroe.
România - Insulele Feroe
Altfel, FRF a alocat un buget de 220.000 de euro pentru România - Insulele Feroe, cei de la departamentul financiar spunând că este cel mai mic în raport cu sumele alocate ultimelor trei acţiuni ale echipei naţionale. Bugetul e unul ridicat, în condiţiile în care pentru meciurile cu Ungaria şi Finlanda, din toamna anului trecut, s-au cheltuit 200.000 de euro.
Iată şi lotul adversarilor:
Portari pentru România - Insulele Feroe: Gunnar Nielsen (Motherwell), Teitur Gestsson (HB Torshavn), Tordur Thomsen (B36 Torshavn);
Fundaşi pentru România - Insulele Feroe: Jonas Tor Naes, Odmar Faero (ambii B36 Torshavn), Viljormur Davidsen, Sonni Ragnar Nattestad (ambii Vejle BK), Atli Gregersen, Badur Hansen (ambii Vikingur), Johan Troest Davidsen (HB Torshavn);
Mijlocaşi pentru România - Insulele Feroe: Frodi Benjaminsen (HB Torshavn), Gilli Sorensen (Aalborg BK), Pol Johannus Justinussen (NSI Runavik), Roaldur Jakobsen (B36 Torshavn), Kaj Leo Bartalsstovu (Levanger FK), Christian Lamhauge Holst (Fremad Amager), Brandur Olsen (FC Copenhaga), Solvi Vatnhamar (Vikingur);
Atacanţi pentru România - Insulele Feroe: Klaemint Olsen (NSI Runavik), Arnbjorn Hansen (HB Torshavn), Joan Simun Edmundsson (Vejle BK).