România s-a distrat cu Malta la tineret

13 octombrie 2020 22:47   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naționala de tineret a României a câștigat la pas cel mai ușor meci din actualele preliminarii europene.

”Tricolorii” s-au impus cu scorul de 4-1 în fața Maltei, într-o partidă care conta doar pentru palmares. Aceasta deoarece naționala noastră nu mai are nici cum să piardă locul secund, dar nici cum să ajungă pe primul. Dar chiar și așa, românii vor intra în clasamentul locurilor 2, acolo unde se califică la turneul final al Europenelor cele mai bune 5 naționale. Pentru ca formația lui Adi Mutu, dar antrenată aseară de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, să fie cea care va merge la Euro, va trebui ca România să învingă Danemarca, în ultimul meci din grupă, programat luna viitoare, pe propriul teren. Singura problemă este că din echipa noastră va lipsi închizătorul Tudor Băluță, care a primit două galbene până în minutul 34, lucru de neacceptat pentru un fotbalist care este legitimat la Dinamo Kiev.

Marți seară, golurile au fost marcate de Măţan '17, Man '27 şi '40 (p) și G. Ganea '36 pentru România, respectiv Elouni '51 pentru oaspeți.

Mai multe