România va evolua, în deplasare, cu Islanda, în Play-Off-ul Ligii Naţiunilor la fotbal
Echipa de fotbal a României va disputa, în deplasare, în 26 martie, meciul cu Islanda, în Play-Off-ul Ligii Naţiunilor. Dacă vor câştiga acestă întâlnire, naâionala va întâlni, tot în deplasare, învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, pentru un loc la Euro 2020.
Tragerea la sorţi a fost efectuată astăzi, la sediul UEFA de la Nyon (Elveția), de fostul international grec Angelos Charisteas, campion european în 2004. Semifinalele Ligii Naţiunilor se dispută la 26 martie 2020, iar finalele la 31 martie 2020. Aceste întâlniri stabilesc ultimele patru participante la turneul final al Campionatului european de fotbal, la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri.
România a ratat calificarea la turneul final din preliminarii, după ce a ocupat locul 4 în Grupa F, în urma Spaniei, Suediei, formaţii care au acces la Euro-2020, şi Norvegiei. Islanda a ocupat locul 3 în Grupa H, cu 19 puncte, după Franţa, cu 25 de puncte şi Turcia, cu 23 de puncte, dar înaintea Albaniei, 13 puncte, Andorrei, patru puncte, şi Republicii Moldova, trei puncte.
Islanda a înregistrat următoarele rezultate în grupă: 2-0 (deplasare) şi 2-0 (acasă), cu Andorra, 2-1 (a) şi 0-0 (d), cu Turcia, 3-0 (a) şi 2-1 (d), cu Republica Moldova, 0-4 (d) şi 0-1 (a), cu Franţa şi 1-0 (a) şi 2-4 (d), cu Albania.
Tabloul semifinalelor Play-Off-ului Ligii Naţiunilor este următorul:
Divizia A: Islanda - România şi Bulgaria - Ungaria;
Divizia B: Bosnia-Herţegovina - Irlanda de Nord şi Slovacia - Irlanda;
Divizia C: Scoţia - Israel şi Norvegia - Serbia;
Divizia D: Georgia - Belarus şi Macedonia de Nord - Kosovo.