Ronaldo a adus noroc Realului în derby-ul cu Barcelona

2 martie 2020 15:21   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portughezul a privit din tribune prima victorie a fostei sale echipe pe „Bernabeu” în El Clasico după 5 ani.

Cristiano Ronaldo a plecat în 2018 de la Real la Juventus, dar lusitanul de 35 de ani continuă să fie un suporter înfocat al madrilenilor. Pentru că weekend-ul trecut a avut ceva timp liber (meciul Juve – Inter a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus din Italia), CR7 a tras o fugă la Madrid pentru a-și susține foștii coechipieri în marele meci cu rivala din Barcelona. Vizita lui Ronaldo a fost cu noroc pentru „galactici”, care au câștigat cu 2-0 (goluri Vinicius și Mariano Diaz), prima victorie în El Clasico pe „Santiago Bernabeu” din octombrie 2014 încoace. Mai mult, cu acest succes, Real Madrid a depășit-o pe Barcelona în fruntea clasamentului. Echipa antrenată de Zinedine Zidane are acum un punct peste catalani, cu 12 etape rămase de disputat din La Liga. Programul e mai favorabil pentru Real, care are și avantajul meciurilor directe (0-0 și 2-0) în caz de egalitate de puncte cu Barca, astfel că formația din capitala Spaniei poate spera la un nou titlu de campioană, primul după 2017.

Mai multe