Ronaldo are "lipici" la iubite tinere

9 august 2015 21:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Brazilianul Ronaldo face senzaţie în aceste zile pe plajele din Insulele Baleare. „Fenomenul” e însoţit la fiecare pas de o blondă cu 13 ani mai tânără.

Retras din activitatea fotbalistică în 2011 după un meci de adio contra naţionalei României, Ronaldo Luis Nazario de Lima n-a mai realizat nimic notabil în lumea sportului. În schimb, sud-americanul nu pierde nici un prilej pentru a se distra prin staţiunile şi pe plajele din întreaga lume. În ciuda faptului că fizicul său a scăpat de sub control (a ajuns la peste 100 de kilograme), Ronaldo are în continuare succes la femei, fiind acompaniat mereu de tinere domnişoare foarte bine dotate. Aşa se întâmplă şi în aceste zile la Ibiza şi prin insulele din jur, acolo unde brazilianul se bucură din plin de o escapadă romantică alături de noua sa iubită, modelul Celina Locks (25 de ani). Ronaldo şi Celina au fost surprinşi îmbrăţişându-se şi sărutându-se pasional în apele Mării Mediterane, semn că relaţia e una destul de închegată. Cei doi formează un cuplu de la finalul lui 2014, iar blonda de 1,80 metri (din care 1,20 metri sunt doar picioarele) se arată extrem de încântată de felul în care arată partenerul ei. „Ronaldo nu are burtă... Este plin de muşchi!”, a spus Celina în urmă cu ceva vreme. Să fi vorbit despre Ronaldo brazilianul sau despre Cristiano Ronaldo?

Mai multe