Ruşii au făcut sex la greu înainte de dezastrul cu Liverpool. N-au ascultat de doctoriţa lor sexy

7 decembrie 2017 16:05   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Spartak Moscova a încheiat în genunchi faza grupelor, pierzând cu 7-0 meciul cu Liverpool, de pe Anfield Road, cel în care se putea califica dacă obţinea cele trei puncte.

Scorul fluviu încasat de la englezii lui Jurgen Klopp a adus însă aminte de un interviu acordat în preziua meciului presei britanice de către Victoria Gameeva, medicul lui Spartak Moscova. În articol frumoasa doctoriţă spunea că ea le recomandă tot timpul jucătorilor lui Massimo Carrera ca înainte de jocuri să nu facă sex pentru că le amorţeşte instinctele şi îi vlăguieşte de puteri. Dacă ne uităm la rezultatul lor din Liga Campionilor şi îl alăturăm sfaturilor Victoriei concluzia poate fi una singură. Glushakov, Promes, Ze Luis şi ceilalţi jucători de la Spartak nu au ascultat-o şi au rupt-o pe orgii sexuale înaintea duelului cu Liverpool.  

"În artele marțiale, se poate întâmpla ca o femeie să poată lupta la doar cinci sau zece minute după ce a făcut sex, iar rezultatele sale să fie mult mai bune. Dar, la bărbați, totul funcționează altfel. Ei ar trebui să evite sexul cu două sau trei zile înainte de de joc", declarase Gameeva, specialistă în cardiologie.

Măcar de acum încolo s-o asculte băieţii, mai ales că duminică urmează marele derby al Moscovei, cu CSKA. Spartak poate să dea însă şi peste FCSB în şaisprezecimile Ligii Europa, dar nu ne facem probleme. Avem la Bucureşti suficiente "tentaţii" feminine astfel încât să le înmoiem genunchii încă de la vestiare.

Mai multe